Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
In Vechiul Testament, jertfele aveau la baza ideea de adorare a lui Dumnezeu Creatorul, fata de care omul avea datoria de a-si exprima sentimentul de supunere. Initial, jertfele nu au fost impuse, ele izvorand din aceasta dorinta de manifestare a dragostei si ascultarii fata de El. Dupa caderea in...
Vineri, 25 mai, de la ora 18.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica Sfânta Muceniță Filofteia din Constanța (Șoseaua Mangaliei, nr. 80 A, podul Dorally Mall).
In duminica de azi s-a încheiat a doua perioada mare a vieţii liturgice - Cincizecimea. Ştim că viaţa liturgică are trei mari perioade. Una, cea mai lungă, e aceea în care Octoihul este cartea principală. Apoi vine Sfântul şi Marele Post, cu Triodul.
Sâmbătă, 30 mai, începând cu ora 7.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica Sfânta Treime (Culmea Nord), urmată de slujba de pomenire a morților și sfințirea unei troițe.
Daca propovaduirea lui Hristos in iad a fost adresata doar dreptilor Vechiului Testament, implicatiile soteriologice ale doctrinei ar fi minime, dar daca predica este adresata tuturor celor din iad, atunci importanta ei creste considerabil.
Din cer şi fără de veste - Cerul... de atâtea ori noi ne-am întrebat... Cerul e Dumnezeu însuşi, tâlcuieşte după Scripturi Sfântul Maxim Mărturisitorul; e lumea lui Dumnezeu, adică Dumnezeu însuşi, Care e prin Sine, şi de la Sine e totul; Care este pretutindenitatea existenţei
Muntele Sinai, numit intre localnici si cu numirea de Jebel Musa, adica Muntele lui Moise, este unul dintre cei mai insemnati si cunoscuti munti din Peninsula Sinai, Egipt. Acesta este locul in care Dumnezeu a dat omului poruncile Sale, acesta este locul in care Moise s-a ostenit spre primirea...
Iisus Hristos, Domnul nostru, intră, după Înviere, fiind seară și ușile fiind încuiate, și se arată ucenicilor Săi. Împarte apostolilor trei daruri, dar, în schimb, le dă poruncă să ducă la îndeplinire o misiune. Care sunt aceste trei daruri ale Învierii
Sfânta Muceniţă Tatiana, pe care Biserica noastră o pomeneşte pe 12 ianuarie, s-a născut în Roma veche, într-o familie nobilă, dar care cunoscuse credinţa creştină şi o păstra în taină din cauza persecuţiilor împăratului roman Antonim Eliogabal
Cugetând la Sfânta Taină a Botezului, Sfântul Apostol Pavel asemuieşte puterea lui de taină cu moartea şi învierea Domnului. Cufundându-ne în scăldătoare, zice el, murim; ieşind din ea, înviem. In scăldătoarea botezului murim pentru viaţa trupească şi păcătoasă, înviem pentru...
Sfintii Parinti Ioachim si Ana sunt praznuiti pe 9 septembrie. Ioachim si Ana sunt parintii Maicii Domnului si bunicii Domnului Hristos.
Mintea cuprinde prin gânduri multe idei și multe persoane... Mintea are sute și mii de gânduri într-o singură zi... Ne gândim la fiecare, iar în rugăciune și Liturghie, preotul așează fiecare gând pe Sf. Disc pentru fiecare om pe care-l pomenește, astfel încât fiecare mirid...
Obiectul acestui studiu nu este de a face istoricul crucii ca semn in general, sau al reprezentarilor sale, si nici de a lamuri posibilele semnificatii ale acestui simbol. Scopul nostru este mult mai modest, anume de a pune la indemana credinciosilor
Cina cea de Taină a lui Hristos este atât de tainică, de adâncă şi nesfârşit de însemnată, încât inimile noastre se umplu de cutremur: căci la această sfântă Cină Domnul Iisus Hristos a spălat picioarele ucenicilor Săi, a rânduit Taina Sfintei Împărtăşanii şi a săvârşit...
Pentru al şaselea an consecutiv, clujenii sunt invitaţi să participe duminică, 19 iunie 2016, la Procesiunea de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.
Umbrirea Fecioarei Maria de Puterea Celui Preaînalt a fost o unire a ei cu Dumnezeu și o formare a umanității Lui din pântecul feciorelnic al Maicii Domnului. Faptul că Sf. Fecioară a fost umbrită nu de un înger sau arhanghel, ci de Cuvântul lui Dumnezeu, arată superioritatea ei fa...
Rusaliile - hramul neamului românesc se intitulează conferința Părintelui Constantin Necula care va avea loc duminică seara în curtea interioară a Palatului Mogoșoaia.
Sfânta marea muceniţă Fotinia este femeia samarineancă despre care povesteşte Evanghelistul Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, în Sfânta Evanghelie, că a vorbit cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos la puţul lui Iacov şi a crezut în El.
Praznicul Sfintei Treimi, sărbătorit în lunea Rusaliilor, a fost prilej de bucurie euharistică pentru obștea mănăstirii Balș, din comuna Frumușica, județul Botoșani. Hramul mănăstirii a fost cinstit prin prezența Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și...
Cuvântul Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, președintele Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, la concelebrarea Sfintei Liturghii în Catedrala Mitropolitană Sfântul Mina din Heraklion, Creta, împreună cu Preafericiții Întâistătători